Standul S.A. „Apă-Canal Chișinău” a atras vizitatori la Ziua Europei din centrul Capitalei
S.A. „Apă-Canal Chișinău” a participat și în acest an la evenimentul dedicat Zilei Europei, organizat în Piața Marii Adunări Naționale, alături de echipa Primăriei municipiului Chișinău. Standul întreprinderii a atras zeci de vizitatori interesați de procesele moderne de tratare și control al calității apei potabile.
Pe parcursul evenimentului, specialiștii întreprinderii au oferit demonstrații interactive și informații utile despre activitatea Laboratorului Central de Apă Potabilă, tehnologiile moderne utilizate pentru verificarea calității apei și procesele prin care apa ajunge sigură la consumatori.
Vizitatorii au avut ocazia să afle cum sunt efectuate testele de laborator pentru pH, conductivitate, duritate totală și cloruri, dar și să descopere oportunitățile de angajare din cadrul întreprinderii.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate importantă de promovare a standardelor europene privind protecția mediului, sustenabilitatea și transparența în serviciile publice.
S.A. „Apă-Canal Chișinău” continuă să contribuie la dezvoltarea unui oraș mai curat, mai sigur și mai aproape de valorile europene.