Primăria Chișinău și S.A. „Apă-Canal Chișinău” conectează noi suburbii la rețeaua centralizată de apă.
Aducțiunea Chișinău–Trușeni intră în etapa finală.
Pe tot parcursul implementării proiectului, Primăria Chișinău a oferit sprijin financiar și expertiza specialiștilor pentru buna desfășurare a lucrărilor. Proiectul este unul de importanță vitală pentru comuna Trușeni, unde sute de gospodării, precum și zeci de instituții sociale și agenți economici vor beneficia de acces la apă potabilă sigură și servicii moderne.
În acest context, specialiștii S.A. „Apă-Canal Chișinău” au participat la o ședință de lucru cu consilierii și executivul comunei Trușeni, în cadrul căreia au fost discutate detaliile finale privind transmiterea în gestiune a aducțiunii, cu o lungime totală de circa 7,5 km.
În prezent, se desfășoară inventarierea terenurilor pe care a fost construită aducțiunea, precum și întocmirea anexelor cu ridicarea topografică exactă, activități realizate în comun de Primăria Trușeni și S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
După finalizarea acestor lucrări, va fi semnat contractul de transmitere în gestiune a întregii rețele către operatorul municipal.
Astfel, locuitorii comunei Trușeni vor putea obține avize de branșare și conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă, gestionat de S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
Punctul de conectare al aducțiunii se află la intersecția străzilor L. Deleanu și N. Costin din municipiul Chișinău.
Aducțiunea a fost pusă în funcțiune în anul 2022, iar valoarea totală a investiției se ridică la circa 9 milioane de lei, surse financiare alocate de Primăria Municipiului Chișinău, incluzând cheltuielile de proiectare și execuție.
Prin preluarea și operarea acestei rețele, Primăria municipiului Chișinău și S.A. „Apă-Canal Chișinău” reconfirmă parteneriatul solid pentru dezvoltarea infrastructurii edilitare și extinderea serviciilor publice esențiale în beneficiul tuturor locuitorilor din municipiu și din suburbii.